Prin majorarea indemnizațiilor demnitarilor de către Senat, sunt majorate automat și indemnizațiile pentru limită de vârstă ale foștilor parlamentari.

Votul din Senat privind creșterea indemnizațiilor demnitarilor aflați în funcție are efecte care depășesc cadrul strict al aceste categorii. Legea adoptată a fost o veste bună și pentru foștii deputați și senatori, care nu doar că nu au rămas fără pensii speciale, ci le-au fost și crescute.

Întrucât indemnizațiile pentru limită de vârstă, numele oficial al pensiilor speciale ale foștilor parlamentari, se calculează în funcție de indemnizațiile parlamentarilor aflați în funcție, orice creștere salarială pentru aceștia din urmă se translatează automat și în nivelul pensiilor celor care nu mai activează în Parlament.

Modul de calcul al pensiilor este stabilit în Statutul deputaților și senatorilor care prevede că indemnizația pentru limită de vârstă „se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.”

Aplicând această formulă de calcul la nivelul actual al indemnizației brute a parlamentarilor din această legislatură, de 18.720 de lei, rezultă că pensia unui fost deputat/ senator care a avut un mandat complet este de 4.944 lei, iar pentru cei cu două mandate este de 9.888 lei.

În cazul în care Camera Deputaților va menține modificările la Legea salarizării în forma adoptată de Senat, indemnizația brută a actualilor parlamentari va crește la 20.700 de lei, ceea ce înseamnă că pensia specială pentru un mandat va fi de 5.472 lei, iar pentru două mandate va crește cu peste 1.000 de lei, ajungând la 10.994.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *