În aceste momente, la Piteşti, are loc o conferință regională pe tema achizițiilor publice centralizate la nivel local, organizată de Agenția Națională pentru Achiziții Publice, în parteneriat cu Consiliul Județean Argeș. Cristi Puiu, administratorul public al judeţului, a punctat următoarele:
„Până acum doi ani, am lucrat într-un domeniu unde se strângeau bani şi acum am venit într-un domeniu în care se cheltuie banii. Când am venit la Consiliul Judeţean am analizat achiziţiile făcute şi de instituţiile din subordione şi am observat că erau preţuri diferite, unele mai mici, unele mai mari. Se ştie că dacă faci o achiziţie mai mare, scade şi preţul şi de aceea achiziţiile publice centralizate sunt soluţia. Preşedintele ANAF a spus că aceste centre de achiziţii publice funcţiobează în UE de 15 ani.”, a declarat Cristi Puiu.

