Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat astăzi, 27 mai, suma de 1.698.806.825,62 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 852 de obiective finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre obiective este la Budeasa.
Proiectul „Extinderea rețelei de canalizare în satele Budeasa Mare, Rogojina, Gălășești, Calotești, Valea Mărului din comuna Budeasa, județul Argeș” este aproape finalizat. Astăzi, Ministerul Dezvoltării a făcut plata pentru devizul înaintat la începutul lunii aprilie, în valoare de 280.763,05 RON, atunci când lucrările erau realizate în procent de 93,4%.

