Într-o țară în care securitatea energetică devine o miză strategică la fel de importantă ca apărarea națională, barajele României reprezintă coloana vertebrală invizibilă a sistemului energetic – surse stabile de electricitate, apă și echilibru pentru o rețea aflată în continuă transformare. Iar în centrul acestei infrastructuri vitale se află Vidraru, capodopera ingineriei românești, un proiect care nu doar că a schimbat fața producției de energie hidro, ci a devenit simbolul unei generații de constructori care au visat și au reușit să stăpânească natura în slujba societății.
Radu Prișcu, inginerul care a ridicat barajele României. Povestea spusă de fiul său, Caius Prișcu
Un tată, un profesor, un visător
„Tata a fost un inginer constructor desăvârșit, un profesor iubit de studenți, cu un munte de visuri în fața lui, dintre care multe le-a putut împlini. A fost un mare patriot, născut în Scheiul Brașovului, acolo unde a absolvit Liceul „Andrei Șaguna”, înainte de a porni pe drumul unei cariere fantastice.”
Responsabilitatea pe care o purta era uriașă. La Vidraru, Radu Prișcu a fost inginer specialist responsabil de proiectarea barajului – primul de tip arcuit cu dublă curbură din România. Pentru validarea soluției, autoritățile au apelat la profesorul elvețian Alfred Stucky.
„Revizorul extern a fost extrem de impresionat. A spus că proiectul românesc era bazat pe calcule matematice minuțioase, nu pe soluții empirice. Gândiți-vă că vorbim de anii ’50, fără computere, fără calculatoare de buzunar, totul desenat pe hârtie de calc, cu rigla de calcul și cu multă răbdare.”
Dar succesul tehnic nu însemna absența temerilor din partea autorităților de la acea vreme. Caius își amintește o poveste repetată des în familie:
La începutul lucrărilor la barajul de la Negovanu – Sadu, primul baraj arcuit din România, Radu Prișcu a fost pus în fața unei întrebări care i-ar fi clătinat pe mulți: „Vă asumați răspunderea pentru acest proiect?” Răspunsul lui a venit fără ezitare – un „Da” ferm și hotărât. Când oficialii ministerului au continuat: „Și dacă se rupe barajul?”, replica inginerului a fost la fel de directă precum convingerea din spatele ei: „Vă dau voie să-mi tăiați mâna dreaptă.”
Ani mai târziu, la Vidraru, când miza era și mai mare, discuția s-a reluat, cu exact aceleași întrebări, dar și cu aceleași răspunsuri ale profesorului Radu Prișcu. Însă reacția autorităților a trădat proporțiile responsabilității: „Profesore, acum nu mai este suficient.” În spatele acestei replici stătea nu doar presiunea unui proiect uriaș, ci și conștiința faptului că de reușita lui depindea siguranța unei țări întregi.
Continuarea pe dcbusiness.ro
Autor:
