Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, după consultările cu preşedintele Nicuşor Dan, la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea premierului UDMR că poate susţine un guvern în jurul PSD dar e nevoie şi de PNL, sau o parte din PNL, adăugând că nu vorbeşte de cei 16 ( dizidenţii din partid, nr), ci de o asumare din partea PNL-ului.
”Putem susţine un guvern în jurul PSD-ului, dar e nevoie şi de PNL. Sau o parte din PNL, nu vorbesc de cei 16 ( dizidenţii din partid, nr), ci de o asumare din partea PNL-ului. Şi dacă nu face instituţional, spune că nu tot PNL-ul votează, dar dacă pentru învestirea guvernului e nevoie de, ştiu şi eu, 40 de voturi, asigurăm împreună acele voturi, ca să treacă guvernul, şi după aceea fiecare îşi vede de treabă. Este şi această posibilitate pentru fiecare dintre noi. Cam aşa văd eu în acest moment lucrurile”, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, la Palatul Cotroceni.

