Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre preşedintele PNL, Ilie Bolojan, că va trebui să rezolve întâi problemele în interiorul partidului şi pe urmă să aspire la titlul de lider al opoziţiei.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost întrebat la Digi24 dacă îl vede pe Ilie Bolojan liderul opoziţiei democratice.

„PNL-USR cred că da, e posibil. Nu ştiu dacă Bolojan. Bolojan va trebui să rezolve întâi problemele în interiorul partidului şi pe urmă să aspire la titlul de lider al opoziţiei, având în vedere că există şi AUR”, a spus fostul preşedinte.

El a menţionat că, în cazul unei opoziţii democratice, ne putem gândi la Bolojan cu condiţia să reuşească să şlefuiască asperităţile din interiorul partidului.

Potrivit lui Băsescu, Ilie Bolojan nu riscă să fie înlăturat de la şefia PNL.

„Nu cred. Gruparea care i se opune e slabă, chiar dacă e veche, în PNL. Gândiţi-vă că Bolojan are segmentul PDL care e foarte puternic în interiorul PNL, toţi marii primari, toţi preşedinţii de consilii judeţene, sunt PDL, deci Blaga”, a subliniat el, arătând că contează sprijinul primarilor şi al preşedinţilor de CJ, ca să fii preşedinte de partid.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *