Preşedintele PE, Martin Schulz, a anunţat, în sesiunea de la Strasbourg, că a primit de la DNA cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Nica şi a precizat că o va trimite Comisiei pentru Afaceri Juridice (JURI).
Potrivit procedurilor, după ce se face un anunţ în plen privind cererea de ridicare a imunităţii pentru un eurodeputat, preşedintele PE trimite documentul la Comisia pentru Afaceri Juridice, care va numi un raportor. Acesta trebuie să fie din alt grup politic şi să aibă o altă naţionalitate decât europarlamentarul pentru care se cere ridicarea imunităţii.
Procedura de ridicare a imunităţii are loc cu uşile închise, iar persoana vizată are posibilitatea de a-şi spune punctul de vedere.


