Liderul deputaţilor PDL Tinel Gheorghe a anunţat miercuri că PNL şi PDL vor cere reluarea votului în Parlament pentru arestarea deputatului Cătălin Teodorescu, arestare respinsa miercuri de Parlament cu un vot cotroversat. PDL suspectează vicii de procedură.
"Astăzi până la sfârşitul zilei de lucru vom depune o solicitare la Biroul Permanent de reluare a votului în cazul lui Cătă’lin Teodorescu.
Există această suspiciune (n.r. a fost ceva în neregulă) că din cei 292 prezenţi au fost 146 de voturi pentru, adică a lipsit exact un vot. Iniţial am avut informaţii că au fost 151 de voturi pentru, după care în plen a apărut documentul oficial că au fost doar 146. Noi cerem lămuriri pentru a vedea dacă au fost vicii de procedură", a spus Tinel Gheorghe.

