NĂFTĂNĂILĂ Ghe. ION, primarul comunei Lerești, județul Argeș, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de: 

– tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene

– instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene , în formă continuată (2 acte materiale),

– instigare la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (2 acte materiale). 



FIANU NICOLAE, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de: 

– folosire sau prezentare, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 acte materiale),

– înșelăciune, în formă continuată, (2 acte materiale). 



STOICA NICOLETA-SARMIZA, agent agricol la Primăria Lerești, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile concurente de: 

– tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

– instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 acte materiale),

– instigare la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, (2 acte materiale), 

– instigare la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

– instigare la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de înșelăciune. 



TONGHIOIU GHEORGHE și SOCEANU ILEANA, primar respectiv secretar al comunei Lerești, jud. Argeș, la data faptelor, în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile concurente de:

– instigare la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

– instigare la infracțiunea de tentativă la infracțiunea de înșelăciune. 



POȘCHINĂ NECULAE, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile concurente de: 

– tentativă la infracțiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credință, de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,

– tentativă la infracțiunea de înșelăciune. 



În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 



În cadrul campaniei din anul 2007, inculpatul Năftănăilă Ghe. Ion, în calitate de primar al comunei Lerești, jud. Argeș, împreună cu inculpata Stoica Nicoleta – Sarmiza, cu rea-credință, a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Argeș, pentru Consiliul Local Lerești, cerere de sprijin pe suprafață în vederea obținerii de fonduri europene.

Solicitarea a fost făcută de inculpat în condițiile, în care acesta cunoștea că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv că nu a fost delegat de către consiliul local pentru a formula o astfel de cerere.

Mai mult, consiliul local nu avea calitatea de fermier, respectiv utilizator efectiv al pășunilor și golurilor alpine, inculpatul Năftănăilă Ghe. Ion omițând să declare că pentru aceste terenuri se încasează taxă de pășunat.

În cadrul campaniilor din anii 2007 și 2008, inculpatul Năftănăilă Ghe. Ion, beneficiind de ajutorul aceleiași inculpate, cu rea-credință, l-a determinat pe inculpatul Fianu Nicolae, să obțină, în mod fraudulos, în baza unor documente și declarații false, inexacte și incomplete, fonduri de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Argeș.

De această dată, inculpații au apelat la un artificiu ce a constat în concesionarea unei suprafețe de pășune naturală inculpatului Fianu Nicolae, pentru care, acesta din urmă a solicitat acordarea de subvenții A.P.I.A..

Ulterior, inculpatul Fianu Nicolae a transferat subvențiile încasate în conturile Primăriei Lerești, care a dobândit pe această cale, nelegal, fonduri în sumă totală de 137.015,19 lei, din care suma de 128.121,37 lei provine din fonduri europene (FEGA și FEADR), iar suma de 8.892,41 lei provine din fonduri de la bugetul de stat, în cadrul schemelor de plată pentru zonele montane defavorizate.



În cursul anului 2009, inculpatul Tonghioiu Gheorghe, în calitate de primar al comunei Lerești, împreună cu inculpatele Stoica Nicoleta Sarmiza și Soceanu Ileana, au determinat pe inculpatul Poșchină Neculae să folosească sau să prezinte, cu rea credință, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Argeș, documente și declarații false, inexacte sau incomplete în vederea obținerii pe nedrept de fonduri europene, cât și de la bugetul național, în sumă totală de 71.230,48 lei.

Printre documentele folosite, inculpații au atașat la dosar și un contract de arendare a unor suprafețe de teren, cu destinația de pășune comunală, încheiat cu inculpatul Poșchină Neculae în condiții de nelegalitate.



În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpaților Năftănăilă Ion, Fianu Nicolae și Stoica Nicoleta-Sarmiza, cât și asupra celor deținute de către partea responsabilă civilmente – Primăria Lerești, până la concurența sumei de 137.015,19 lei.



Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Argeș, cu propunere de menținere a măsurilor asigurătorii dispuse în cauză. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *