În aceste momente sunt percheziţii la Ministerul Agriculturii. Sunt suspectaţi doi oficiali ai ministerului de spălare de bani şi luare de mită. Prejudiciul este estimat la 400 milioane de euro.
Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă, că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada octombrie-decembrie 2014.
Anchetatorii fac nouă percheziţii în Bucureşti şi judeţele Mureş, Braşov şi Prahova, din care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sunt sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

