În urma ninsorilor şi a vântului puternic din ultimele 48 de ore, stratul de zăpadă la staţia meteo Bâlea Lac şi la Cota 2000 Transfăgărăşan, măsoară 178 de centimetri, pe alocuri însă, datorită viscolului, poate fi mai mare. Pe unii versanţi şi pe majoritatea vâlcelelor, zăpada este instabilă si se pot forma curgeri de zăpadă de dimensiuni medii.

 Sfatul Salvamont Argeş pentru cei care îşi vor petrece sejurul în zona montană argeşeana, este să nu incerce să urce pe traseele inchise şi să ceară informaţii salvatorilor montani din zonă, sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT.

Deasemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în aşa fel încât, să existe o marjă de siguranţă de o ora de lumină, după terminarea acesteia, tinand cont ca la ora 17:00 este deja intuneric. În orice caz, în afara echipamentului obligatoriu iarna (incalţăminte şi îmbrăcăminte adecvata, colţari, piolet etc.) trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situaţii neplăcute. Chiar şi în cazul excursiilor cu autoturism, este indicat să aveţi incălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, de asemenea o lanternă, pentru situaţiile în care sunteţi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. Nu parcaţi maşinile la baza pantelor mari, fără pădure, încărcate cu zăpadă.

            În această perioadă este necesară o prudenţa marită, pentru a evita situaţiile nedorite.

Serviciul Salvamont Argeş

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *