Mircea Drăghici îşi aranjase treburile pe la capitală pentru a prelua şefia PSD Argeş, susţin surse din partid. Cum Tecău era în plin scandal sexual, demisia sa fiind inevitabilă, Drăghici a găsit momentul prielnic pentru a se propulsa direct în vârful partidului.

 Aşa că ieri, la şedinţe PSD, Drăghici a venit cu un aer superior în faţa colegilor de partid şi a transmis deciziile de la Bucureşti: Nu se numeşte interimar, Bucureştiul va numi luni un preşedinte în locul lui Tecău. 

Aerul superior al familiei Drăghici, deputatul a venit însoţit şi de soţie, preşedintele tinerilor social-democraţi, dar şi zvonurile că Drăghici ar putea procura hârtia prin care va fi numit interimar, le-a dat foc membrilor vechi din partid şi au trecut la fapte.

Deşi Drăghici susţinea cu tărie că Bucureştiul a spus să nu se numească interimar în locul lui Tecău, PSD-iştii au trecut la vot şi au numit un birou interimar, Şerban Valeca, preşedinte, Ion Georgescu, presedinte executiv şi Cristian Gentea – secretar general.

Felicitări PSD Argeş! (Na c-am scris-o şi pe asta). Este prima dată când oamenii din PSD iau o decizie a lor şi nu mai iau poziţie de ghiocel în faţa Bucureştiului. 

Nota redacţiei, un citat deja celebru "Nu ştiu dacă e bine, domnule chestor." 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *