Anchetatorii au efectuat percheziții la locuința acestuia, dar și la sediul Primăriei Ploiești, aceștia căutând documente care au legătură cu FC Petrolul și cu Asociația ”Lupii Galbeni”.

 Mai mult, Iulian Bădescu a postat pe pagina sa o scurtă clarificare privind cercetările DNA:

”În această dimineață, am fost contactat de magistrații din cadrul DNA – Serviciul teritorial Ploiești pentru a clarifica unele aspecte legate de finanțarea clubului de fotbal Petrolul Ploiești. Dupa cum se știe, Primăria Ploiești a premiat performanța realizată de Asociația "Lupii Galbeni" în temeiul unei hotărâri a Consiliului Local al municipiului. Îmi exprim convingerea că toate problemele care țin de relația contractuală dintre administrația publica locală și clubul de fotbal vor fi lămurite în cel mai scurt timp posibil, astfel încât activitatea celor două instituții să se desfășoare în cele mai bune condiții”,  se arată pe pagina sa de facebook. 

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că perchezițiile vizează biroul primarului Iulian Bădescu, dar și locuința acestuia din municipiul Ploiești.

Potrivit acelorași surse, acuzațiile din acest dosar sunt legate de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și luare de mită.

Procurorii DNA Ploiești au dispus în urmă cu un an începerea urmăririi penale in rem într-un dosar legat de finanțarea echipei de fotbal Petrolul Ploiești de la bugetul local. Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, municipalitatea urma să premieze cu suma de trei milioane de euro echipa de fotbal pentru performanțele sportive.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *