Anul trecut, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost înregistrat un număr de 16.659 de şomeri. Însă unul dintre şomeri a încasat lunar o sumă record. Este vorba despre un fost manager de proiect care a obţinut o indemnizaţie de şomer de 3.853 de lei lunar. Potrivit reprezetanţilor AJOFM Argeş, la sfârşitul lunii februarie 2015, rata somajului înregistrat în judeţul Argeş a fost de 6,04%, în creştere cu 0,19 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi în scădere cu 1,07 puncte procentuale faţă de luna februarie 2014. În această perioadă, ponderea cea mai mare în totalul persoanelor înregistrate o deţin în continuare persoanele cu vârste cuprinse între 40 – 49 ani (28,51%) şi cele între 30 – 39 ani (22, 27%). Din punct de vedere al pregătirii profesionale, aceste persoane se structurează astfel: persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional – 74,77%, persoane cu nivel de instruire liceal şi postliceal – 19,81% şi persoane cu nivel de instruire universitar – 5,42%. În ceea ce priveşte structura şomerilor pe sexe, femeile reprezintă o medie de 42,66% (6.836 persoane) din numărul total al şomerilor înregistraţi, înregistrând o uşoară creştere cu 0,91 pp faţă de ponderea în totalul şomerilor înregistraţi, din luna precedentă. Prin derularea programului de ocupare a forţei de muncă, în luna februarie 2015 au fost încadrate 726 de persoane, 627 de persoane prin servicii de mediere şi consiliere profesională şi 99 de persoane au beneficiat de măsurile active finanţate prin bugetul asigurărilor de şomaj. Prin implementarea unor proiecte cofinanţate din Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 în care AJOFM Argeş are calitatea de partener, a fost organizat un curs de competenţe IT la care participă 16 persoane aflate în evidenţa agenţiei.
Cotizezi minim un an pentru a obţine şomaj
Potrivit articolului 39 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată, indemnizaţia de somaj se acordă, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare. Astfel, indemnizaţia de şomaj se acordă timp de şase luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, nouă luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani şi 12 luni pentru cei care au un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.
În funcţie de stagiul de cotizare, persoanele care intră în şomaj pot primi o indemnizaţie echivalentă cu 75 la sută din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data stabilirii acestuia, dacă au un stagiu de cotizare de cel puţin un an sau suma rezultată din calcularea a 75 la sută din indicatorul social de referinţă, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea, asupra mediei salariului de bază lunar brut, pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare, astfel: trei la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin trei ani, cinci la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani, şapte la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani şi 10 la sută pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.

