Preşedintele PMP Argeş, Cătălin Bulf, face un apel deschis la premierul Victor Ponta pentru ca România să devină membru fondator al unei foarte puternice bănci internaţionale pentru investiţii create din iniţiativa Chinei:

 „România, pe vremea lui Ceauşescu, avea ambasade la Bagdad şi la Tel Aviv şi avea relaţii economice cu toate ţările, de la Taiwan şi China până la Liban şi Israel. Nu supăram pe nimeni.  Că România are o relaţie bună cu chinezii  este un lucru foarte bun, şi nici dumneavoastră nu sunteţi străin de asta, doar i-aţi avut nuntaşi. Vă reamintesc că 31 martie 2015 este termenul limită până la care, orice stat din UE şi restul lumii, poate deveni membru fondator al Asian Infrastructure Investment Bank – AIIB. Dacă nu ştiţi, Marea Britanie,  Germania, Franţa şi Italia s-au angajat să devină membre fondatoare ale acestei bănci asiatice pentru investiţii propuse de China, iar alte state (Elveţia, Olanda) şi-au anunţat intenţia de a se alătura acestui proiect. Nu vi se pare un club select?  Vă rog, înscrieţi şi România, măcar cu suma care o aveţi la dispoziţie ca prim-ministru! Este important ca România să nu piardă acest tren! Avem nevoie de relaţii economice cu toate ările lumii!  P.S.: AIIB va fi mai tare ca FMI, dar ştim doar noi.”

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *