Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie penală de către URSU MARIUS-ARTHUR, fost director general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (A.N.C.P.I.), întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a semnat un număr de 5 acte, constând în ordine și referate prin care acesta a numit-o pe soția sa ca membră a echipei de proiect cu titlul ‘Proprietatea imobiliară — fundament pentru politici naționale și europene’, pe de o parte, respectiv, prin care s-a obtinut, direct sau indirect, un folos patrimonial prin prisma veniturilor de natură salarială, în sumă de 3.120 Lei, obținute de către soția acestuia în urma participării în echipa proiectului sus-menționat, pe de altă parte.
Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6, București, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către URSU MARIUS-ARTHUR a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 301 din Codul Penal al României, potrivit cărora ‘Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act […] prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său […] se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică’.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

