Unul dintre cei mai mediatizați infractori ai momentului, sibianul Dumitru Vasile Burcea, arestat ca principal suspect, după agresiunea de săptămâna trecută, asupra soților Camelia și Ovidiu Cristescu, în vila lor din Pitești, a avut de furcă cu o altă victimă a sa: un fost cadru militar, Vasile Neagu, căruia oamenii îi spun „Vasile Butelie”. Omul i-a făcut față bătăușului violent, practicant de kick-boxing, chiar dacă acesta era înarmat cu o sabie. Ieri, „Butelie” a fost audiat, la Pitești, în fața procurorilor. Reporterii „Evenimentul zilei” au aflat întreaga poveste.
Agresat lângă sediul Poliției
Dumitru Burcea a „acționat”, la începutul lunii mai, și la Mangalia unde țintă i-a fost tot o vilă impozantă de la intrarea în oraș, chiar în apropierea Poliției. Cel atacat a fost proprietarul, Vasile Neagu, fost angajat în Armată, acum un prosper om de afaceri, cunoscut sub porecla de „Vasile Butelie” pentru că deține o firmă de distribuție butelii de aragaz. Are un serviciu de pompe funebre și o mulțime de apartamente și case.
Atacul a avut loc sâmbătă, 2 mai, în jurul orei 22.00, atunci când „nea Vasile Butelie” s-a trezit în casă cu un necunoscut, înarmat cu o sabie. Individul l-a atacat, lovindu-l cu pumnii în cap. Neșansa atacatorului a fost că Vasile a știut să contraatace. S-a bătut parte în parte cu agresorul până când acesta a abandonat lupta și a fugit cu mâna goală. Proprietarul a sunat la 112.
Dat de gol de imaginea de la Mangalia
Șeful Poliției Mangalia, Nicolae Pescaru, crezând că este vorba de o răzbunare, a chemat Laboratorul Criminalistic.
Proprietarul vilei avea casa împânzită cu camere de supraveghere. Imaginea agresorului – mediatizată, ulterior – a condus la identificarea autorului.

