"Eu nu am contestat legalitatea votului. Afirmaţiile mele au fost vis-a-vis de Lista PARLAMENTARILOR RUŞINII. Pentru ruşine nu există lege. Ruşinea este un aspect moral, iar doamna Bucura, sau nu ştie, sau amestecă intenţionat partea legală cu partea morală", a declarat preşedintele PMP Argeş.
În continuare, Cătălin Bulf a condamnat faptul că parlamentarii argeşeni şi-au votat pensii speciale, de 1.500 până la 4.600 de lei, iar alocaţiile copiilor au fost mărite doar cu 42 de lei: "Eu am aici o carte, Ştiinţa Viitorului. Vă voi citi doar un capitol: E nevoie de ruşine. Cum se defineşte ruşinea: Ruşinea este este ceea ce se presupune că se manifestă la un individ, după ce el a eşuat în a coopera cu grupul. Dacă doamna Bucura se raportează la grupul parlamentar, este clar că nu a eşuat. Dar când eu am spus despre ruşine, am spus despre grupul care a trimis-o în parlament, grupul de alegători. Dânsa are două agende de lucru: una după care lucrează în campania electorală, atunci când promite şi mângâie electoratul pe cap , şi alta, de 47 de luni, cu care îşi apără, în parlament, propriile interese. Ce pot să spui când îţi votezi o pensie specială de 15 milioane, iar celui care te-a votat, dacă are copil, îi dai 42 de lei pe lună?Unde a primat interesul alegătorului faţă de interesul parlamentarului? Cu alte cuvinte, cine-mparte, parte-şi face. Am ajuns parlamentar, îmi dau întâi mie şi cu alegătorii….mai vedem", a declarat Cătălin Bulf, preşedintele PMP Argeş.

