Titlul rubricii poate suna cam nemanierat. Adică pentru cine pregătim noi pastila de cap ? Pentru cititori sau pentru subiectul de azi ? Ca să nu supărăm subiectul, pastila este pentru alegătorii domniei sale. Se ia cu un pahar mare de apă pe burta goală. (Cine înţelege aluzia, înseamnă că e deştept !)

 În general se spune despre ziarişti că sunt răi. Răi da’ buni, am zice noi. Că le place să truncheze adevărul, să exagereze şi să-i bage în… pamflet pe toţi actorii care joacă (pe bani publici) pe scena asta mare a Argeşului şi Muscelului (şi nu numai pe ei, dar mai ales pe ei).

Azi, Simona Bucura-Oprescu, deputat pe colegiul Mioveni, personalitate social-democrată cu state vechi în partid. Fire prietenoasă şi mereu zâmbitoare, de câteva luni mămica unui băieţel – cum ai putea să n-o apreciezi, la modul cel mai serios vorbind ?

Şi totuşi nu e mereu de nota 10. Pentru că uneori ignoră problemele importante pentru chestiuni facile, populiste, care dau bine la imagine. Care o pun pe prima pagină a ziarelor, care o aşează în top.

Tocmai ce-a declarat, ieri dimineaţă, în conferinţa de presă a PSD, că n-a făcut nimic în cazul copilului mort la Spitalul din Curtea de Argeş, că ieri după-amiază s-a dedat la voie bună cu ocazia Zilelor Mioveniului.

Başca tăieri de tort, ca la nuntă, într-un local la ceas de noapte, în atmosferă PSD-istă, bine-organizată. Cine a avut de câştigat din toată povestea asta ? Şi nu vorbim de protocol. Că trebuia să participe, că dacă nu, se punea rău cu primarul Ion Georgescu, cel care-a susţinut-o în cursa pentru fotoliul de deputat şi că, în fapt, s-a întâlnit cu alegătorii. Care alegători au viaţa plină de greutăţi şi care vor fapte, nu vorbe. Am zis. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *