Demnitarii de rang înalt vor lefuri mai mari. Aproape de trei ori mai mari. Victor Ponta nu vrea. Başca se războieşte cu preşedintele Johanis, cu interimarul Oprea şi cu Dan Mihalache, şeful Cancelariei Prezidenţiale, care au luat hotărâri fără să-l întrebe şi pe el. Liderul de la Cotroceni a sărit ca ars – ceva de genul - cum adică Ponta nu ştia ? Păi a fost ideea lui. Pentru credibilitate, Dan Mihalache e gata să facă publice e-mail-urile pe care i le trimitea premierul, pe tema majorărilor salariale !



 “Nu pot înţelege ipocrizia şi minciuna".”

 Vestea majorării salariilor demnitarilor de rang înalt a creat isterie printre românii care s-au săturat de traiul auster, plin de rate şi facturi, de neajunsuri şi promisiuni populiste. Pe scena politică a început războiul declaraţiilor contradictorii, actorii jucând mai bine sau mai prost, după talentul fiecăruia.

Victor Ponta şi-a intrat repede în rol, rolul cetăţeanului turmentat care nu ştie, n-a auzit şi, în consecinţă, nu vrea.

Premierul interimar Gabriel Oprea, Ministrul Muncii Rovana Plumb, precum şi preşedintele Claus Johanis au declarat majorarea salariilor demnitarilor de rang înalt. Totul din luna august, totul împotriva lui Ponta.

Neruşinaţii, au profitat de convalensenţa premierului şi l-au lucrat mişeleşte. Cam aşa s-ar putea rezuma discursul lui Ponta de după aflarea veştii mârşave.

După declaraţia liderului de la Cotroceni, care a vorbit de incoerenţa Guvernului (n.red amnezia, am putea spune), Dan Mihalache pune punctul pe «i« :  "Tema majorării indemnizaţiilor demnitarilor e una veche, e una la care domnul Victor Ponta a subscris şi a iniţiat-o, e o discuţie care datează de la începutul acestui an şi n-aş vrea să fiu pus în situaţia penibilă să furnizez e-mail-urile pe care domnia sa mi le-a dat personal, (…) cu grilele privind salarizarea demnitarilor şi entuziasmul pe care îl avea la momentul respectiv".

Mai mult, la Antena 3, şeful cancelariei prezidenţiale l-a numit pe Ponta ipocrit şi mincinos, într-un discurs elegant, dar tranşant:  "A discutat cu preşedintele României şi a discutat cu mine această temă şi mi se pare extrem de incorect. (…) Era discuţia de a începe cu majorarea salariilor demnitarilor bazată pe un argument destul de solid, anume că, în momentul de faţă, chiar şi la noi, la Administraţia Prezidenţială, sunt funcţionari detaşaţi de la MAE, de la Ministerul de Justiţţie şi care câştigă mai mult decât chiar preşedintele României, ceea ce e o situaţie absolut ciudată. (…) Incorectă mi se pare conduita de acum a domnului prim-ministru Victor Ponta, care neagă faptul că, de fapt, această idee a pornit inclusiv de la domnia sa. Pot întelege raţiuni de calcul politic. Nu pot înţelege ipocrizia şi minciuna".

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *