»Trebuie să ne uităm şi la partea de cheltuieli bugetare »
Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, a vorbit la postul Digi 24, despre noul Cod Fiscal, proaspăt respins de liderul de la Cotroceni : „Nu cred că trebuie să se pună problema în discursul public dacă vrem sau dacă nu vrem relaxare fiscală. Dacă facem un sondaj acum, o să vedem că toată lumea vrea relaxare fiscală. Relaxarea fiscală este bună, şi nimeni nu poate să nege asta, dar trebuie să supunem dezbaterii dacă putem să facem acest lucru în condiţiile bugetare pe care le avem. Dacă ne uităm doar la partea de venituri bugetare facem o mare greşeală pentru că trebuie să ne uităm şi la partea de cheltuieli bugetare. Deci, noi reducem, foarte agresiv TVA, iar această reducere nu este de 5 puncte procentuale, ci mult mai mare deoarece cota redusă s-a extins la foarte multe produse, astfel încât cota medie de TVA scade, în momentul de faţă, undeva în zona de 15%. Înainte de scădere aveam la o cotă standard de 24% o cotă efectivă pe coşul de consum de 22 şi ceva la sută. De la 22 şi ceva la sută ne ducem la 14 şi ceva, deci sunt opt puncte procentuale reducere de TVA. Arătaţi-mi o ţară în lumea aceasta care a mai făcut o reducere de opt puncte procentuale de TVA atât de repede fără să aibă probleme“.

