« Mie mi-au pus sechestru pe două terenuri. »
43 de primari PSD au fost trimişi în judecată, în dosarul « Consultanţa », iar pentru alţi 22 – continuă cercetările. S-a pus sechestru pe bunuri, ce mai ! O nebunie, pe care mulţi dintre împricinaţi o socotesc lucrătură politică. Procurorii DNA acuză că pentru implementarea strategiei de dezvoltare comunală, primarii social democraţi au favorizat firma deputatului Mircea Drăghici, cu ajutorul căreia s-au realizat lucrările. Mai mult, rechizitorul stipulează că nu au fost identificate nevoie reale ale comunităţii. Potrivit unui cotidian local, Bebe Ivan, primarul din Băbana, Bebe Ivan, a declarat : „Ni s-a adus la cunoștiință personal că am fost trimiși în judecată pentru implementarea strategiei de dezvoltare. Fiecare dintre noi am fost chemați la DNA și ni s-a comunicat. Mie mi-au pus sechestru pe două terenuri. Nu a scăpat nimeni. Nici Topoloveni, nici Curtea de Argeș, nici Mioveni, așa cum se auzise”.

