« O să încercăm să o mai simplificăm bibliografia »

 

Vă reamintim că în acest an, s-au organizat două concursuri pentru ocuparea funcţiei de director al spitalului însă niciunul dintre candidaţi nu a promovat examenul. Fie că vorbim dechirurgul Teodor Constantinescu, de economistul Marius Bălan sau de medicul Cristiana Şuşală – cu toţi au obţinut note mici. Florin Tecău, preşedintele CJ Argeş propune simplificarea bibliografiei, doar-doar va reuşi vreun candidat să obţină note peste 7. "Postul de manager la Spitalul Judeţean va trebui scos din nou la concurs. Acum rămâne echipa actuală. Vedem în septembrie dacă vom continua cu aceeaşi echipă, pentru că îşi încheie mandatul şi în septembrie va trebui să organizăm  un nou concurs. Bibliografia e făcută în conformitate cu legislaţia, dar o să încercăm să o mai simplificăm dacă candidaţii cred că se poate simplifica pentru a fi în sfârşit un câştigător. Putem face lucrul ăsta", a declarat Tecău în conferinţa de presă.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *