Preşedintele PMP Argeş, Cătălin Bulf, susţine că USL este încă prezentă pe scena politică. Bulf reclamă lipsa de opozitie a PNL, subliniind că cei doi foşti aliati (PNL şi PSD) au încă interese comune.

 

"Argeşul este unic în România pentru că opoziţia este plătită. PSD plăteşte liberalii ca să-i facă O POZIŢIE.

Sunt multe cazuri de liberali plătiţi de PSD, dar vă dau doar câteva exemple:

Dănuţ Bica se va alege cu o sumă frumuşică dacă Vila Florica va fi cumpărată de CJ Argeş. Bica face parte din Comisia de evaluare şi negociere în vederea aciziţionării imobilului, Cristian Soare, liberal cu ştate vechi, Inspector Şef la ITM, Violeta Nedelcu, comisar şef la OPC, Marius Postelnicescu face parte din Consiliul de Administraţie al SC Salubritate SA, noul şef de la RAR, am înţeles că este tot liberal, Elena Grigorescu, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Cristian Cocea, şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Nicolae Bădescu, directorul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, Geta Armanaschi, aflată la conducerea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, precum şi Laurenţiu Achimescu, de la Direcţia pentru Tineret şi Sport.

Famiglia USL trăieşte!", a declarat Cătălin Bulf. 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *