Povestea începe în 2012, pe vremea manifestaţiilor de stradă care au dus la căderea guvernului Boc. Se pare că în 13 iulie 2012, Victor Ponta și Daniel Constantin, co-președinți ai USL, şi Daniel Chițoiu din partea PNL – partid aflat şi el în Uniune – au semnat împreună cu 53 de organizații coordoante un Acord prin care urmăreau distrugerea statului de drept. În documentul respectiv se specifica: să fie desființate Curtea Constituțională, DNA, ANI și CNSAS. La vremea aceea, autorii Acordului au fost reclamaţi, fiind acuzaţi de înaltă trădare. Dosarul penal a rămas o vreme la Secția de Urmăriri Penale și Criminalistică (SUPC) din cadrul PG, după care a fost transferat la DIICOT, unde nu s-a mai știut nimic de el. Din 22 iulie 2015, dosarul se află la ÎCCJ.

