Darius Vâlcov, fost ministru de Finanţe în guvernarea Ponta a fost trimis în judecată de DNA sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Faptele s-au petrecut în perioada noiembrie 2012 – iunie 2013, pe vremea când fostul ministru era primar al municipiului Slatina.
Vâlcov i-ar fi cerut unui om de afaceri 10% din valoarea unui contract, în schimbul semnări respectivului document. Astfel că până la jumătatea lui 2013, Darius Vâlcov a primit, în mai multe tranșe suma de 2.146.270 lei. Potrivit rechizitoriului, citat de stiripesurse.ro, la fel a procedat şi cu alt administrator de firmă, căruia i-a cerut 10% din contract. Ulterior, fostul ministru de Finanţe a primit suma de 450.000 lei.

