Vicele Cornel Ionică, mâna dreaptă a edilului Pendiuc timp de mulţi ani de zile se pregăteşte sufleteşte pentru lupta electorală cu prim-gospodarul în exerciţiu, luptă în care l-a vârât partidul.
Tocmai pentru că PSD Argeş avea nevoie de un candidat care să nu sufere prea tare când va pierde alegerile pe seama lui Tudor Pendiuc, cel care conduce Piteştiul din ’92 şi care stă foarte bine în sondaje, în ciuda problemelor cu justiţia.
Având în vedere aceste aspecte, domnu’ vice e foarte rezervat în declaraţii. « Că nu ştiu, că să vedem, că mai e până atunci… », doar-doar o scăpa de indiscreţii care îl dau învins la alegerile din vară. Unde mai pui că Ionică o ţine sus şi tare cu ideea că face parte dintre cei şase posibili candidaţi la primărie ? Desigur, cu menţiunea că e primul pe listă.
Un lucru e cert, când vine vorba de întrebări incomode, pe Ionică îl strâng ciorapii, îi creşte tensiunea şi îl ia cu călduri. El nu face politică, ci doar administraţie şi nici măcar asta nu mai vrea să facă pentru că tare s-ar mai vedea senator. Că dacă ar prinde peştişorul de aur asta ar fi prima dorinţă. Da ! Şi e în stare să meargă şi la pescuit, chiar dacă nu e mare fan.
Doar ca să se trezească din visul ăsta urât, că vor unii să-l facă primar cu forţa. Un fel de viol politic şi administrativ…

