Primarul Ion Gîrleanu, după ce a pus la punct infrastructura educațională, care se impunea imediat, a trecut la celălalt capitol, și anume, sportul. După ce anul trecut a inaugurat un teren de sport multifunctional, acum edilul mai are un proiect de mare anvergură, tot pentru acest loc.
Ion Gîrleanu are în vedere construcția unei impunătoare săli de sport care să fie prevăzută și cu tribune. Această investiție va începe în primăvara acestui an și va fi amplasată lângă școala din Bogați, chiar în dreapta terenului de sport multifuncțional. Costurile acestei săli de sport se vor ridica la circa 40 – 50 de miliarde lei vechi, iar finanțarea va fi asigurată de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării.

