Cazul copiilor infectaţi cu E.coli a produs isterie la nivel naţional. Autoritãţile n-au gãsit rãspunsul la întrebarea – ce anume i-a îmbolnãvit pe bebeluşi, iar povestea cu portocalele vinovate, pare departe de adevãr. Cel puţin aşa susţine mama unei fetiţe de cinci luni, internatã la Spitalul Marie Curie din Capitalã.

 ”Nu portocalele au îmbolnăvit-o pe fetiţa mea. Copilul nu a consumat acest fruct şi nici suc de potocale. Gândiţi-vă că are doar 5 luni. Nici n-am trecut la diversificarea alimentaţiei. Nici măcar nu am alăptat-o ca să presupunem că ar fi fost ceva transmis de la mine după ce aş fi consumat fructe. Până la trei luni i-am dat lapte praf Nan fără lactoză, iar de la trei luni, cu lactoză. N-a consumat decât lapte praf“, a declarat, pentru „Adevărul“, Maria Dulgheru, mama fetiţei.

Astfel, mama copilei crede cã microbul a fost luat fie de la Spitalul de Pediatrie, unde fetiţa a fost internatã cu roşu în gât şi febrã, fie apa sau laptele praf au fost contaminate.

La momentul de faţã, 11 copii cu insuficienţă renală sunt internaţi la Spitalul Marie Curie din Bucureşti. Şase dintre ei sunt la secţia Nefrologie, iar cinci, la Terapie Intensivă. Dintre aceştia trei sunt în stare gravă, iar unul a fost intubat.  


Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *