Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dorin Mărăşoiu, a declarat că fermele care aprovizionau fabrica Brădet au ajuns să arunce laptele pe câmp după ce ministrul Agriculturii a făcut declaraţii publice referitoare la infectarea cu E. Coli a unor produse ale societăţii cu capital românesc.
"Fermele care aprovizionau fabrica de lapte Brădet împrăştie laptele pe câmp pentru că nu au unde să-l distribuie. Vacile nu aşteaptă un ordin de la ministru dacă să dea sau nu lapte. Mai mult decât atât, primarul de la Brădet a venit şi mi-a spus că oamenii sunt înspăimântaţi de faptul că cei care au produse tradiţionale în zonă nu vor mai putea vinde de frica reclamei negative făcute fabricii Brădet"a declarat Dorin Mărăşoiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş.

