Un agent al Poliţiei Locale Piteşti a fost accidentat, luni, de un şofer care circula pe o strada cu acces interzis din municipiu, conducătorul auto fugind de la faţa locului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Agentul Ion Voica se afla, luni, într-o intersecţie de pe Aleea Parcului din Piteşti, când i-a făcut semn să oprească unui şofer care circula pe o stradă cu acces interzis. Conducătorul auto a tras pe dreapta, dar în momentul în care a aflat că i se va întocmi proces verbal a accelerat, lovindu-l pe poliţistul local. Victima a suferit leziuni uşoare la picior şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Argeş, pentru îngrijiri medicale.

