În primul rând, Direcţia de Sănătate Publică Argeş bâjbâie din nou ! – Pentru a câta oară ? Sorina Honţaru a declarat că elevii au avut toxiinfecţie alimentară, doar că simptomele o contrazic pe şefa DSP. La diagnosticul avansat de Honţaru, primele semne apar după 3 ore, dar în cazul copilor de la Şcoala Nr. 16, simptomele au apărut după 48 de ore. Ceea ce ne face să credem că diagnosticul este altul… Mai mult, surse medicale susţin că este vorba de adenovirus, asta în timp ce Intitutul Matei Balş din Bucureşti a confirmat că cei doi copii (de la şcoala din Piteşti), care au ajuns la spitalul din Capitală, aveau adenovirus.
Adenovirusul se transmite prin fecale infestate, care ajung pe mâini (nespălate corespunzător) şi apoi pe alimente. Şi aici intervine revolta părinţilor ! Aceştia susţin că toaletele din incinta şcolii sunt infecte, că mizeria te face să de ţii cu mâna de nas… Copii nu au săpun la baie, başca nu există decât o femeie de serviciu pe trei etaje. De asemenea, părinţii sunt hotărâţi să înainteze o adresă către DSP Argeş, prin care să-şi exprime nemulţumirile în legătură cu igiena din wc-urile şcolii.

