Vicele Cornel Ionicã s-a nãscut fãrã noroc! Clar. Dupã ce a muncit luni de zile în contul lui Pendiuc şi a primit tot indemnizaţie de viceprimar, başca reclamã negativã la şefii de la Centru, pe Ionicã l-a pãrãsit şi Dumnezeu care toarnã cu gãleata fix când trebuie sã inaugureze pasajul de la Podul Viilor, recte sã taie panglici şi sã dea interviuri.
Neapãrat sub umbrelã cã altfel se stricã freza şi nu dispune de hair-stylist la faţa locului. Pe vremea epocii Pendiuc, rãsãrea soarele şi se opreau ploile în tot oraşul când era vorba de evenimente de top – simfonii, sindrofii sau paranghelii de orice naturã. Era suficient ca Pendiuc sã scoatã capul în lume cã gata şi soarele. Apãrea la minut, mai ceva ca-n poveştile copilãriei. Ȋn schimb, vicele Ionicã, bãiat cu suflet mare şi nededat la lucruri necurate, are parte de vreme mohorâtã. Cum e viaţa! Nedreaptã, nu?
Autor:
