Tudor Pendiuc, invitat marți seara în emisiunea Argeșenii.ro, de la ArgeșTV, nu a confirmat o nouă candidatură pentru fotoliul de primar al Piteştiului. Dar nici nu a infirmat.
”E o hotârâre foarte grea, poate cea mai grea pe care a trebuit să o iau vreodată. Dar încă n-am luat o hotărâre finală, fiindcă atunci când judec cu mintea, e una, când judec cu inima, e altă hotărâre și nu știu de cine să ascult!
Dar piteștenii trebuie să aibă încredere că am responsabilitate și cu siguranță că voi lua hotărârea cea mai înțeleaptă, din toate punctele de vedere”, a răspuns Pendiuc.

