Cadrele didactice de la toate şcolile din Bascov au fost informate cã astãzi, trebuie sã reţinã elevii în clase pânã la ora 14.30 pentru cã vor sosi oficiali de la Bucureşti cu elicoperul! Pentru cã mesajul a ajuns la urechile jurnaliştilor şi pentru cã n-ar da bine sã se afle din presã cã zeci de copii sunt folosiţi pentru a da bine în campania electoralã a PSD, mesajul a fost schimbat cu altul care te lasã fãrã grai.
“Astãzi este deschiderea oficialã a Şcolii Bascov. Copiii vor pleca ca de obicei. Dacã sunteti disponibili, sunteti invitaţi sã rãmâneţi sau sã reveniţi pânã în ora 14.30, când vor veni oficialii de la Bucureşti. Pânã atunci, se va executa un program artistic cu elevii şcolii.”
Trecem peste cacofonia “Copiii vor pleca ca de obicei”. La Bascov se poartã aşa cã nu deranjeazã prea tare. Totuşi, nu prea înţelegem cum vine treaba cu faptul cã pânã la sosirea lui Dragnea, copiii vor executa un program artistic. Adicã n-au şi pentru preşedintele PSD vreun spectacol de revigorare a frumoaselor sentimente?
Pentru cã oamenii deştepţi de la Bascov transmit mesaje pe care nu le putem înţelege fãrã interpret, ne rezumãm la ceea ce se poate vedea cu ochiul liber. Elevii fac campanie electoralã pentru PSD, Dragnea se comportã ca unsul lui Dumnezeu pe pãmânt, deşi nu mai este ministru, ci doar preşedinte de partid, iar primarul Gheorghe Stancu de la Bascov îşi trãdeazã trecutul de comunist şi nu rateazã nicio ocazie pentru a se da în stambã.

