Familia Bodnariu a reuşit să învingă Barnevernet, „maşinăria" norvegiană de protecţie a copilului, şi a câştigat definitiv cazul. Marius şi Ruth Bodnariu urmează să-şi ia acasă cele două fiice mai mari în acest sfârşit de săptămână, iar în curând li se vor alătura şi băieţii.
Anunţul a fost făcut pe site-ul purtătorului de cuvânt al cazului, pastorul Cristian Ionescu, care a îndemnat, în perioada următoare, la discreţie şi linişte pentru familie. „Cred că e fără precedent şi pentru Norvegia, ei nu au obiceiul ăsta să dea înapoi nimic din ce iau. (…) În opinia lor numai ei deţineau adevărul absolut", a declarat Daniel Bodnariu, fratele lui Marius Bodnariu, pentru Gândul.

