Ieri, în şedinţa operativă de la primărie, Cornel Ionică a şters pe jos cu cei care au călcat strâmb în campania electorală. "Javre, trădători şi cur..", au fost cuvintele pe care Ionică le-a considerat cele mai elocvente în a-i caracteriza pe cei care au fraternizat cu duşmanul de moarte, Tudor Pendiuc.
"Javra se naşte javră, trăieşte javră şi moare tot javră", a zis-o cu năduf primarul proaspăt ales al Piteştiului.
Sigurul care a reacţionat a fost Laurenţiu Zidaru, încă viceprimarul Piteştiului. "Eu am fost în curte la PSD, dar am fost chemat ….", a încercat să explice Zidaru faptul că în seara alegerilor sărbătorea alături de Tudor Pendiuc la Casa Cărţii.
Ionică i-a tăiat-o scurt: "Probleme administrative? Le rezolvaţi la 10 seara?"

