Decizia de nominalizare a Simonei Brătulescu pentru funcția de vicepreședinte al CJ Argeș și a lui Daniel Florea pentru cea de viceprimar la Pitești s-a luat ieri la București, după o ședință de pomină.

Deși la întâlnirea cu liderii partidului, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin, plecaseră doar o parte dintre cei din conducerea ALDE Argeș, nu mică le-a fost surprinderea când aceștia s-au întâlnit acolo cu Adrian Bughiu, Gheorghe Iliescu (unchiul lui Daniel Constantin) și copreședintele Aurel Iacșa – toți de pe latura conservatoarea a ALDE, proveniți din fostul PC. 

 După discuții interminabile, unele pe un ton destul de ridicat, conservatorii au înțeles că pot emite, forţat, pretenții pentru două funcții importante în județ, în baza protocolului cu PSD, mai ales după ce oamenii lor nu au făcut mare brânză la alegeri.

Mai mult, omul lor, Daniel Florea, are șanse mari să nu devină viceprimarul Piteștiului, pentru că în protocolul cu PSD se vorbește doar de funcțiile de vicepreședinte la CJ și viceprimar în București!

 

            

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *