“Mi se sugerează, evident cu eleganță , să nu mai vorbesc „rău” despre liberali, că-i avantajez pe cei înroșiți de interes(adică pe pesediști)… Așa am să fac. N-am să mai spun nimc rău despre liberali! Ba, chiar încep să-i laud! Au rezultate excelente, guvernează impecabil Țara, n-au în mijlocul lor niciun corupt, sunt buni patrioți, continuă tradiția Brătienilor… Le-a ieșit perfect fuziunea cu pedeliștii domnului Noxă, au Președintele lor, viziunea lor despre lume, credința lor în masonerie(și din când în când, în Dumnezeu)… Când spui „liberal”, spui bărbat realizat, om de dreapta(uneori o țin așa spre dreapat și se învârt în jurul cozii, dar nu contează, ei sunt mereu, numai și numai de dreapta), profesionist desăvârșit, om de afaceri cinstit(Dinu Patriciu este emblema lor, sfântul lor, bucuria lor, idealul lor, că afacerea cu ROMPETROL nu se mai pune la socoteală), tip burghez în comportament, în gândire, educație cu stil, ce mai, când spui liberal, spui perfecțiunea întruchipată… Așa am să fac. Am să vorbesc frumos despre liberali, mai ales,că, acuș-acuș vin alegerile parlamentare și trebuie să le câștige, musai, liberalii… Aștept de prea multă vreme o întâlnire cu cineva serios din zona asta de interes politic, dar se pare că așteptările mele sunt în van… Iată, un motiv în plus, ca din acest moment să încep să vorbesc foarte-foarte frumos, despre liberali…”, a notat George Rizescu, pe Facebook.

