Oficialii români poartă discuţii cu două companii auto de talie internaţională pentru deschiderea unei a treia uzine de asamblare de maşini în România, după cele deţinute de Renault şi Ford, a declarat, duminică, Costin Borc, ministru al Economiei, scrie Stiripesurse.ro

 "Informaţii nu am să vă dau, dar discuţii există. Nu vă pot da informaţii, pentru că, înainte ca deciziile să fie luate într-un board, într-o mare companie, nimănui nu-i place ca ele să fie dezvăluite public, pentru că ele pot fi chiar deraiate. Avem discuţii să existe o a treia uzină de asamblare în România. Există aceste discuţii cu un mare producător auto internaţional. Şi din Europa, şi din afara Europei. Ar fi bine să fie al treilea şi al patrulea, dar să fie măcar al treilea. Am două nume în minte. Eu nu vreau să creştem aşteptările, dar există tatonări. Noi continuăm nişte discuţii care există şi încercăm să aducem un al treilea producător auto în România", a declarat Borc la a spus Borc, la emisiunea "În faţa ta" de la Digi 24. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *