Potrivit Stiripesurse.ro, în perioada 11-14 iulie, media temperaturilor maxime va creşte de la 30 la 35 de grade, cu caniculă şi disconfort termic în extindere de la o zi la alta, procesul de încălzire resimţindu-se şi la valorile nocturne, a căror medie va urca spre 18-19 grade. Între 15 şi 18 iulie se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 26-29 de grade, iar nopţile şi dimineţile vor fi răcoroase, cu minime a căror medie va fi de 13-15 grade. În cea de-a doua săptămână, în special în prima sa jumătate, vremea va fi călduroasă, local caniculară, cu medii ale temperaturilor maxime de până la 32-33 de grade, iar minimele nocturne vor fi de 16-19 grade. În intervalele 14-18 iulie şi 22-24 iulie, vor fi averse, cu probabilitate mai mare în zona deluroasă.

