Dãnuţ Bica, președinte executiv PNL Argeș, președinte interimar PNL Pitești şi liderul grupului liberal din Consiliul Judetean mai vrea o funcţie. De parlamentar, recte de deputat, cã n-are loc de Iani Popa, la Senat. Acestea fiind zise, Bica a început curãţenia în partid. Ca sã nu aibã probleme pe viitor, zic!

 Primul vizat a fost liberalul Tiberiu Avrãmescu, fost consilier local la Piteşti, în ultima vreme doar membru în Comitetul Local Executiv Piteşti. Probabil prea vocal pentru doctrina partidului din timpurile astea, Avrãmescu a fost trecut pe linie moartã şi a fost exclus din CLEx.

      Ca sã doarmã şi Dãnuţ Bica liniştit de acum pânã la alegeri, în propria casã, iar dupã alegeri la Casa Poporului, zãu aşa… Nu cã Avrãmescu ar dori vreun post de parlamentar, dar chiar şi aşa şeful Bica se simte ameninţat. Surse demne de încredere au declarat pentru Institutiilestatului cã Avrãmescu nu e prea agreat în partid. La PNL Argeş trebuie sã stai cuminte în bancã şi cu mâinile la spate, ori fostul consilier local are gura cam slobodã şi se crede prea deştept când vine cu vreo idee, la care nici mãcar nu ar visa Bica & Co.                                   

                   

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *