1. Şef Serviciu de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap;
  2. Şef Birou Juridic Contencios.

 

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:

 

  • Şef Serviciu:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamentul – ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă – psihologie şi ştiinţe comportamentale; domeniul de licenţă – psihologie, specializarea psihologie sau:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental – ştiinţe sociale; ramura de ştiinţă – sociologie; domeniul de licenţă – asistenţă socială, specializarea asistenţă socială;
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental de ierarhizare-ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă – ştiinţe juridice, domeniul de ierarhizare – drept, domeniul de licenţă – drept, specializarea – drept;
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental de ierarhizare-ştiinţe administrative, ramura de ştiinţă – ştiinţe administrative, domeniul de licenţă – ştiinţe administrative, specializarea – administraţie publică;
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicinei;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: 2 ani;
    • studii postuniversitare sau de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.
  • Şef Birou Juridic Contencios:
    • studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul fundamental de ierarhizare-ştiinţe sociale, ramura de ştiinţă – ştiinţe juridice, domeniul de ierarhizare – drept, domeniul de licenţă – drept, specializarea – drept;
    • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: 2 ani;
    • studii postuniversitare sau de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.

 

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

 

  • 17 noiembrie 2016, ora 10.00: proba scrisă;
  • data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

 

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.

 

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane din Piteşti, Calea Drăgăşani nr. 8, et.1, telefon 0248/271.131, 0248/271.220.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *