“Trăiesc des bucuria de a întâlni în Argeş mulţi medici stomatologi care mi-au fost studenţi. Am avut surpriza plăcută să găsesc un astfel de medic într-o comună, unde s-a dezvoltat un cabinet stomatologic bine dotat, care vine în ajutorul copiilor şi al bătrânilor. Discutând cu doamna doctor despre problemele medicale ale argeşenilor, mi-a mărturisit că există în comună o femeie aflată în dificultate, care are mare nevoie de o intervenţie chirurgicală. Imediat mi-am oferit ajutorul şi am promis că vin să o operez. Am promis şi am venit. Astăzi am trăit această experienţă de a opera într-o comună argeşeană. Totul a decurs excelent! Îi doresc doamnei multă sănătate!”, a scris medicul Ioan Sîrbu, pe pagina de Facebook.


