Penitenciarul – Spital Mioveni:
– un post de medic în specialitatea Medicină internă;
– un post de medic în specialitatea Epidemiologie;
La concurs se pot prezenta medici specialişti sau primari confirmaţi în specialitatea respectivă, rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Întrucât posturile scoase la concurs sunt de ofiţer în sistemul penitenciar, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Legea nr. 293/2004, republicată, respectiv: a) au cetăţenia română şi domiciliul în România; b) cunosc limba română; c) îndeplinesc condiţiile de studii şi vechime prevăzute de lege; d) au capacitate deplină de exerciţiu şi sunt apte din punct de vedere medical şi psihologic pentru îndeplinirea funcţiei; e) nu au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea de infracţiuni; f) îndeplinesc condiţiile specifice postului, inclusiv criteriul de înălţime pentru posturile din sectorul operativ, stabilit prin ordin al ministrului justiţiei; g) nu au fost eliberate din motive imputabile sau destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani; h) au un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate; i) nu au fost agenţi sau colaboratori ai organelor de securitate ca poliţie politică. Înscrierile la concurs se fac la sediile unităţilor care au posturile scoase la concurs în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia acestui anunţ, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 şi 90 de zile de la publicarea în “Viaţa Medicală”. Candidaţii vor depune la sediile unităţilor care au posturile scoase la concurs, dosarul care va conţine următoarele acte: cererea în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze; copia de pe diploma de medic şi adeverinţă/certificat de confirmare în gradul profesional; copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs; dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ori la art. 39 alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România; acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la Ordinul MS 869/2015; cazierul judiciar; certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează; chitanţa de plată a taxei de concurs. Întrucât posturile scoase la concurs sunt de ofiţer în sistemul penitenciar, dosarele de candidat vor mai cuprinde suplimentar faţă prevederile art. 6 din Ordinul M.S. nr. 869/2015 şi următoarele acte specifice concursurilor de încadrare în sistemul penitenciar: copia actului de identitate şi copie xerox a certificatului de căsătorie (după caz); copia livretului militar, unde este cazul; copia carnetului de muncă sau adeverinţă care să ateste locurile de muncă avute anterior, funcţiile ocupate, vechimea în muncă şi după caz în specialitate, unde este cazul; curriculum vitae – model european; declaraţia pe propria răspundere că nu a fost agent sau colaborator al organelor de securitate ca poliţie politică (se completează la unitate cu ocazia înscrierii); declaraţie pe propria răspundere că se află sau nu se află în curs de urmărire penală sau de judecată (se completează la unitate cu ocazia înscrierii); declaraţie pe propria răspundere că nu au fost eliberaţi din motive imputabile sau destituiţi dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani (se completează la unitate cu ocazia înscrierii). Taxa de concurs este în cuantum de 150 lei şi se achită la casieria unităţii care are postul scos la concurs. Actele prevăzute a fi depuse în copie se prezintă însoţite de documentele originale pentru a fi certificate pentru conformitate cu originalul de către Compartimentul Resurse Umane. În cazul schimbării numelui, documentele prevăzute mai sus se depun însoţite de documente care justifică acest lucru (copii ale certificatelor de naştere, căsătorie, etc.). Baremele medicale sunt cele stabilite prin Ordinul nr. M. 55-107-2587/C-10357- 210-496-831 din 30 aprilie 2014. Starea de sănătate va fi certificată în baza fişei medicale eliberată conform metodologiei aprobate prin Decizia directorului general al ANP nr. 558 din 23.10.2015, care va fi înmânată, în vederea completării, la depunerea cererii de înscriere. Anterior probelor de concurs, candidaţii vor susţine testarea psihologică (taxa de testare psihologică este în valoare de 70 lei, rezultatul respins la testare psihologică este eliminatoriu). Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialităţile respective, postată pe site-ul Ministerului Sănătăţii (www.ms.ro).

