Vineri, la ora 10.00, vicepremierul Sevil Shaidehh va veni la Piteşti. Ceea ce s-a anunţat iniţial a fi o întâlnire cu primarii argeşeni, pentru a se discuta pe seama proiectelor, este în realitate o şedinţã de tainã, între Shaidehh şi greii PSD din Argeş, printre care, desigur, şi primarii social democraţi.

 Cel care a anunţat prezenţa vicepremierului la Piteşti a fost chiar şeful judeţului, Dan Manu, PSD-ist pur-sânge, cel care a oferit cu generozitate sala mare a CJ, pentru derularea acestui eveniment (de partid!!!). Primarii PNL din Argeş au declarat pentru Institutiilestatului.ro cã n-au fost invitaţi la întâlnirea cu Sevil Shaidehh. Cu alte cuvinte, vizita şefei de la Guvern e cu dedicaţie! Numai pentru edilii care au carnet roşu.

Mai mult, nici presa nu are voie în salã, atunci când Shaidehh va discuta despre proiectele pentru Argeş, cu primarii social-democraţi. Totul se va desfãşura în deplinã discreţie, departe de ochii vigilenţi ai presei, respectiv ai publicului larg care ar fi putut afla planurile Guvernului pentru judeţ. Ca sã nu fie prea supãraţi, ziariştii vor avea acces în sala CJ preţ de câteva minute pentru fotografii şi scurte declaraţiii. Apoi, jurnaliştii vor aştepta, cel mai probabil în faţa Consiliului Judeţean, sã se scurgã cele trei ore de discuţii de tainã ale social-democraţilor. La final, promite Manu cã va avea loc o conferinţã de presã. Pentru prostime, desigur! Cele mai importante probleme se vor fi discutat în spatele uşilor închise.

Acestea fiind zise, avem o întrebare de bun simţ pentru preşdintele Dan Manu: De ce vine Sevil Shaidehh în Argeş? E clar cã pentru proiectele primarilor nu vine, cã n-ar mai fi aşa un secret ceea ce se discutã. Cu alţii poate merge, dar la noi nu ţine vrãjeala. N-ar fi rãu ca, pânã vineri, sã gãsiţi nişte explicaţii mai credibile. Cu astea veţi adormi copiii de ţâţã. Doar atât…

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *