Este absolvent al Colegiului Național I.C. Brătianu, licențiat în Management și Administrație Publică la Academia de Studii Economice București, fiind specializat în Managementul Instituțiilor Publice. A fost bursier în Științe Politice și Administrative în Madrid, la Universidad Carlos III. 

Dan Hodoș, după ce a lucrat 10 ani vânzări internaționale și dezvoltarea afacerilor și piețelor externe management și consultanță pentru companii multinaționale și românești, s-a întors în Pitești, iar primul pas a fost să sesizeze atât Garda de Mediu cât și Agenția pentru Protecția Mediului Argeș, privind reducerea spațiilor verzi cauzată de controversatul proiect de reabilitare urbană a Piteștiului, proiectul pentru care Ionică se bătea cu toată lumea şi-l susţinea din toţi rărunchii. 
 
La începutul acestui an, Hodoş a participat la protestele din Piaţa Victoriei, lucru pe care nu se sfia să-l spună cu şapte guri pe Facebook. De luni, Hodoş este consilierul personal al lui Cornel Ionică, iar postările de pe Facebook au dispărut ca prin minune.  Noi am salvat postările lui Hodoş şi, cârcotaşi cum suntem, le prezentăm pentru a le vedea şi primarul Ionică, dar şi colegii săi de partid. 

O parte din mesajele postate de Dan Hodoş pe Facebook: 

1. "- E istoric!
Sunt la Victoriei, unde sunt peste 150000 de oameni si toata lumea respecta si zambeste. E un sentiment unic!
In acelasi timp, la Pitesti se intampla ceea ce nu s-a intamplat niciodata: sunt mii de oameni in strada, si-mi pare rau ca nu pot fi si acolo!
E istoric!"
2. "In noaptea asta e prima data cand am simtit ura! Ceva s-a rupt in tara asta…
Imi pare rau ca nu m-am suit in masina dupa stire, maine dimineata sunt la protest!
Nu ne mai putem opri!"
3. "Treburile au fost asa:
– a fost cel mai curat moment din istoria ultimelor decenii. La Victoriei textura sociala a fost fantastica. A fost cel mai dens aer de calitate respirat de mine. De data asta nu mai era doar cool, era necesar. Toti stiau asta.
– motivele pentru care oamenii au fost nevoiti sa plece au fost gazele (perimetrul a fost tot gazat, se simtea pe o raza de 1km, gazul ajunsese pe Tirana, Londra, Povernei) si riscul de securitate. Cu toate astea, multi stiu ca nu trebuie sa plece, ca e dreptul lor sa stea pasnic acolo, si au stat o perioada.
– din punctul meu de vedere, vina initiala e a brigazii ultras, dar vina majora o are Jandarmeria, prin gestionarea situatiei pre/post incidente initiale. Structurile de informatii ale MAI stiau. Toata lumea stia ca, la un moment dat, vor exista grupuri ultras care vor deveni violente. La ora 20.00, pe Paris, erau peste 35 de mijloace de transport si interventie mari si medii ale MAI. Oamenii din piata erau mereu atenti la asta, dar grupurile violente mai mari de 50 de oameni nu mai pot fi izolate doar prin atitudinea educata a celorlalti.
– referitor la "lumea ultra": cei care cunosc fenomenul stiu ca "ultrasii" nu aveau mentalitate ultra sau erau pusti teribilisti. In istorie, asa au aparut diferentele Nord-Sud. In peluzele Sud exita un cod si oamenii gandesc. In peluzele Nord au ramas doar cei care executa ieftin diverse lucruri. In peisajul urban bucurestean se stie foarte bine ca Elias Bucurica, lider PCH – Nord Dinamo, e omul de casa al lui Neculai Ontanu.
– cel mai mult ma sperie mesajul Jandarmeriei: "din momentul acesta trebuie sa parasiti piata. punct". Ma sperie faptul ca insitutiile statului au inceput sa comunice asa: "din momentul asta….. . punct. alta intrebare."
Factorul nou in toata povestea asta, cauza pentru care protestele sunt atat de corecte, e faptul ca, de data asta, au iesit OAMENII. 150.000 de oameni care gandesc la fel au dreptul sa protesteze.
Punct".

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *