Raluca Turcan, prezentă la o conferință de presă a PNL Argeş, a vorbit despre integritatea membrilor PNL. PSD-iştii au multe probleme penale, iar PNL-iştii sunt curați ca lacrima, spune preşedintele interimar al PNL.
Întrebată de redactorul de la Institutiilestatului.ro ce se întâmplă cu liderul PNL Moşoaia care a fost condamnat definitiv a fost prins de polițiștii de la serviciul rutier din Câmpulung Muscel, în luna august a anului trecut, conducând sub influența băuturilor alcolice, Raluca Turcan, dar şi Iani Popa şi Dănuț Bica au spus că nu ştiu nimic despre această condamnare.
Raluca Turcan a declarat că dacă este adevărat, Mihai Alexandru Lucian nu mai poate fi membru PNL.
"Orice persoană condamnată definitiv pentru orice faptă săvârşită cu intenție nu poate fi membru al PNL", a declarat Raluca Turcan.


