Bugetul de anul acesta a fost construit în așa fel încât statul să aibă la dispoziție credite de angajament de 50 de miliarde de lei. Din aceștia, un procent semnificativ a fost dat primăriilor, astfel încât acestea să poată cheltui „pe datorie”.  Dar pentru a se atinge de acești bani, primarii și consilierii trebuie să fie puși la adăpost de controalele fiscale pentru a nu fi trași la răspundere, titrează Libertatea.

 Din acest motiv, Legea prevenției va avea o componentă privind administraţia locală, acest proiect urmând să fie publicat săptămâna viitoare de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, potrivit ministrului de resort Alexandru Petrescu.

„Legea prevenţiei este deja finalizată de circa 2 săptămâni, dar în urma întâlnirilor pe care le-am avut cu Asociaţia Municipiilor din România vom introduce o componentă de prevenţie în ceea ce priveşte administraţia locală şi urmează ca tot schimbul de comunicare internă cu ministerele să se finalizeze luni (3 aprilie – n.r.) şi să o ridicăm joi (6 aprilie – n.r.) pe site-ul instituţiei”, a spus Petrescu.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *