Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a declarat vineri seară că un indicator major pe care îl are de realizat în acest an este acela de a obţine autorizaţia de funcţionare pentru 2.500 de creşe şi grădiniţe şi 2.000 de şcoli.
„Ne referim fie la autorizaţia sanitară, fie că vorbim de mutarea grupurilor sanitare în incinta unităţii de învăţământ, fie că vorbim de alimentările cu apă şi canalizare la nivelul unităţilor de învăţământ sau vorbim de autorizaţiile pentru securitatea la incendiu, cele pe care trebuie să le obţină fiecare instituţie, astfel încât anul şcolar 2017-2018 să-l începem cu toate şcolile autorizate. Aceste lucrări nu sunt de anvergură, deci nu ridicăm clădiri de zece etaje cu subsoluri, ci vorbim de obţinerea autorizaţiei de funcţionare”, a precizat Shhaideh la Antena 3.

